Invata de la cei mai mici

“Sanatatea este reala avutie nu bucatile de aur si argint.” a spus Mahatma Gandhi. Totusi, cateodata dureaza mult timp pana sa ne dam seama ca asa este.

Prematurii sunt foarte fragili, fara organe puternice care sa-i faca sa supravietuiasca singuri si un sistem imunitar slab care nu ii ajuta sa lupte cu virusurile  si infectiile care ii inconjoara.

Era luni, iar Aurora si Victoria aveau doua saptamani cand o asistenta a sunat si a zis ca plamanul drept al Aurorei a intrat in colaps, si trebuia sa fie intubata din nou. A fost terifiant sa ne gandim ca ceva rau s-ar putea intampla. Dupa investigatii specifice, doctorii ne-au spus ca are sepsis – o infectie foarte periculoasa. Chiar si o banala infectie poate ameninta viata prematurului. Toata lumea spunea ca, calatoria prin Sectia de Neonatologie si  Terapie Intensiva este cu suisuri si coborasuri, iar noi trebuia sa ne obisnuim cu acest lucru. Aurora a fost tratata cu antibiotice si am sperat sa se faca bine. Insa, din pacate, nu a fost asa. Starea ei din punct de vedere respiratoriu se degrada de la o zi la alta. Doctorii i-au atribuit diferite antibiotice, insa nimic nu parea sa bata infectia. Ea era inca intubata, cu 100% oxigen si oxid nitric, pentru a dilata si mai mult vasele de sange in plamani. A fost devastant sa o vedem umflata, avand o culoare schimbata si acoperita de cabluri.

20171006_174049

20171003_205939

Dupa mai multe investigatii, doctorii au descoperit ca, pe langa sepsis, Aurora avea si CMV. Toate acestea, i-au degradat dramatic plamanii. Doctorii spuneau ca plamanii ei erau atat de umflati, incat nu mai aveau forma de plamani. De-a lungul acestei perioade am trait sentimente de neputinta, disperare, durere. Ni se frangea inima sa o lasam la spital fara sa stim daca data viitoare cand venim ea va mai fi in viata. Intr-o noapte, un doctor care avea grija de ea, ne-a sunat in jurul orei doua si a spus ca, din nou, era foarte bolnava si au trebuit sa ii insereze canula in cap. La un moment dat, i-au fost atribuite toate medicamentele si procedurile posibile. Tot ce puteam face era sa ne rugam si sa speram la un alt miracol. Doctorii ne-au spus ca s-ar putea sa nu supravietuiasca. Iar daca o face, s-ar putea sa aiba nevoie de traheostomie pentru a o ajuta sa respire. Imi era atat de teama sa o pierd, dupa o perioada atat de dificita, dupa atatea batalii pe care, deja le castigase. Nimic nu ma putea consola. Vroiam doar sa traiasca, cu traheostomie sau orice altceva. As fi facut si as fi dat orice daca ar fi ajutat-o sa se faca bine. Atunci, am realizat ca exista situatii cand nu au importanta clasa sociala, educatia, mediul din care provenim, sau orice alta realizare. Am inteles ce simt parintii care au copii in faze terminale. Imi puteam imagina ce gandeau parintii care si-au pierdut copiii.

20181215_222208 (1)
Am primit mult sprijin din partea personalului, dar totodata un sfat excelent care a ajuns la inima mea, si pe care mereu l-am urmat. Unul dintre doctori mi-a spus sa vorbesc cat se poate de mult cu Aurora, deoarece, cu toate ca era atat de bolnava, creierul ei continua sa creasca, iar ea avea nevoie sa auda oameni vorbind, nu doar aparate alarmand. Pana atunci, plangeam doar si sufeream sa o vad atat de slabita. Nici sa fie atinsa nu vroia. Daca imi puneam mana pe ea, nivelul de saturatie scadea. Si am inceput sa vorbesc…despre ce am simtit atunci, despre cat de mult imi doream sa supravietuiasca, despre tot ce imi venea in minte…si sa cant, cantece noi, vechi, orice cantec pe care, credeam ca il stiu, chiar daca nu imi aminteam cuvintele. La fel au facut sotul meu si fiica noastra.

20170929_161648
Dupa 33 de zile in care a fost intubata, starea Aurorei a inceput sa se imbunatateasca.  Cu totii am fost surprinsi si impresionati de dorinta ei de a trai. Avea doar un kilogram si jumatate si o forta imensa. Eram atat de mandra cand personalul venea sa o felicite pentru ca a resit sa coboare de pe oxid nitric, ventilatie si morfina. Sectia de Neonatologie si Terapie Intensiva este un loc unde cel mai mic progres este sarbatorit, iar noi am avut alaturi oameni care ne-au impartasit tristetea si fericirea, deopotriva. Mai tarziu, o asistenta care o ingrijea de multe ori pe Aurora, spunea despre aceasta ca: “Ea este un miracol. Rareori am vazut un bebelus care sa lupte atat de puternic.”.

Pe de alta parte, Victoria a fost intubata timp de 23 de zile, insa destul de stabila. Ea, de asemenea avea CMV intr-un numar de copii mult mai mare decat Aurora, insa nu a afectat-o; prin urmare, nu avea nevoie de tratament. I-au fost atribuiti steroizi pentru a o ajuta sa coboare de pe ventilatie, insa nu au functionat. Plamanii aveau nevoie sa mai creasca. Dupa doua incercari, a reusit sa ramana pe biphasic si apoi CPAP.
Dupa ce, din punct de vedere clinic au fost mai bine, am putut in final, sa le imbratisez deodata pe fete. Curand dupa aceea, au fost transferate la Whittington Hospital, spitalul nostru local, pe 14 Noiembrie 2017. A fost trist sa ne luam ramas bun de la echipa exceptionala care s-a straduit atat de mult sa le tina in viata pe fetele noastre. Insa, la fel ca in orice alta situatie, trebuia sa ne adaptam la schimbari.

gata
Sunt sigura ca fiecare persoana trece prin imprejurari dificile la un moment dat in viata. Totusi, atata timp cat esti sanatos, nimic nu este pierdut, pentru ca poti sa te ridici cand cazi, ca lupti si sa incerci miile de posibilitati care te pot duce acolo unde visezi sa fii.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.