Craciunul este o sarbatoare atat de speciala ce aminteste despre Nasterea Lui Isus, dar si despre motivul Nasterii Lui. In cultura noastra, Craciunul inseamna slavirea lui Isus, aducerea impreuna a familiilor si prietenilor, despre traditii si bunatate. Ultimul loc unde cineva ar dori sa isi petreaca o astfel de sarbatoare este in spital. Totusi, se intampla.

Cand am aflat data la care Victoria si Aurora trebuiau sa se nasca, care trebuia sa fie 10 decembrie, visam la un Craciun magic. Insa, nasterea lor prematura a silit familia noastra sa fie in spital. Ele aveau trei luni, necesitand, inca, sprijin respiratoriu, osciland intre CPAP si Vapotherm, si hranite integral prin tub NG. Pentru acestea, noi nu ne-am asteptat sa vina curand acasa, dar mai degraba ne-am dorit sa ramana stabile, fara raceli sau virusuri.

O surpriza placuta a fost sa vedem personalul medical pregatindu-se pentru sarbatorire si venirea lui Mos Craciun, aducand cadouri frumoase. La fel ca si alti parinti de la acel spital, noi am primit o carte despre calatoria cu un copil prematur, o crema Nivea si un pachet de servetele. Fetele au primit o paturica si un Mos Craciun de jucarie, ambele crosetate si o ciocolata. In seara de Ajun, sotul meu a fost la spital, iar eu acasa cu Maria. Nu ne-am putut aduna toti din cauza restrictiilor pe care spitalul le avea pe timp de iarna. Urmatoarea zi, amandoi am luat primul autobuz de dimineata si am mers la spital. Cand am ajuns, am gasit-o pe Aurora dormind linistita, iar pe Victoria treaza, ca si cum ne-ar fi asteptat. Ele au fost incantate sa-si continue somnul pe piepturile nostre. Zilele ce urmau au devenit la fel ca cele de dinaintea Craciunului. Aceeasi rutina, aceleasi nopti nedormite, aceeasi dorinta de a avea fetele acasa, insa mai multa durere stiind ca fetele trebuiau sa isi petreaca primul Craciun intr-un salon izolat, din care nici nu se vedea afara, fara brad, dar mai ales, fiind atat de bolnave.

De-a lungul acelor zile, am realizat ca nu suntem singurii, si ca Sectia de Terapie Intensiva Neonatala era plina cu alti parinti si ai lor copii, unii bolnavi, altii mult prea micuti. Am realizat ca nimeni de acolo nu este bogat sau sarac, si ca imparteam aceleasi sentimente. Apoi ne-am gandit ca acela a fost primul Craciun al fetelor noastre in spital, insa am sperat si ne-am rugat pentru multe altele pe care sa le petreaca acasa, ceea ce era posibil. Dar in acelasi timp, unele familii erau constiente de faptul ca isi petrec ultimul Craciun alaturi de cei dragi lor. Cum poate sa indure cineva un astfel de gand?

Acum, dupa doi ani, Victoria si Aurora sunt fete frumoase, destepte, puternice si jucause, care se bucura si se implica in tot ceea ce inseamna pregatirea pentru Craciun, de la impodobirea bradului, pana la gatit si colindat alaturi de sora lor. Acum, privim in urma si vedem visurile devenite realitate, miracolele noastre umplandu-ne vietile cu bucurie.  Parea ca nu vor ajunge aici niciodata, dar au facut-o, noi toti am facut-o.

Ca de la parinte la alt parinte care este in spital alaturi de copilasul lui, v-as ruga frumos sa nu renuntati la credinta dumneavoastra, la speranta si forta dumneavoastra. Dumnezeu nu da niciodata mai mult decat puteti duce. Acest Craciun poate fii unul trist, dar este doar unul dintre atatea ce urmeaza. Este ingrozitor sa va vedeti copilasul bolnav, dar niciodata nu ati fii mai fericiti decat atunci cand o sa se faca bine. Cand totul va trece, o sa va ganditi la copilul dumneavoastra ca la unul care poate trece peste orice pe lumea aceasta. Ingrijiti-va! Ei au nevoie de dumneavoastra sanatosi si puternici. Vocea dumneavoastra reprezinta cantecul lor de incurajare. Bratele dumneavoastra sunt o lume intreaga pentru ei. Zambetul dumneavoastra este cel mai bun treatment. Dumneavoastra sunteti tot ceea ce isi doresc ei de Craciun!