Dulce, dulce imbratisare

Prima noastra imbratisare cu Victoria si Aurora  este de neuitat. Aurora se descurca foarte bine in primele zile la Sectia de neonatologie si terapie intensiva neonatala. In ciuda faptului ca era asa de micuta, a fost un bebelus minunat, extubata dupa o zi, avand suzeta si plangandu-se pentru tot ce nu ii placea. Prima imbratisare a primit-o de la tatal ei, fiind ghemuita, dar confortabila. Zilele urmatoare, am imbratisat-o si eu. A fost un sentiment unic sa o am la pieptul meu, acoperindu-i cu mainile mele corpul intreg. Am fost atat de fericita ca o am, dat totodata trista pentru ca era asa de micuta. Victoria, in schimb, era mai bolnavioara, insa tot frumoasa, cu ochii mari si mult par. Aceasta era inca intubata si avea recesiune din cauza faptului ca respira greu. Am imbratisat-o si pe ea dupa cateva zile de la nastere, si din nou, a fost un moment special. Maria, sora lor cea mare, abia astepta sa le cunoasca. Noi am fost ezitanti cu privire la aducerea ei la spital, insa dorinta ei de a le cunoaste pe fete, a invins. Ulterior, ea s-a jucat la gradinita cu un bebelus de jucarie si l-a pus in cuptor cu microunde de jucarie, spunand ca bebelusul este prea mic si trebuie ca creasca acolo. 20181130_002420
Primele doua saptamani la sectia de neonatologie au reprezentat un proces de adaptare la mediu, la masinile, cablurile si sunetele de acolo. Ne-am obisnuit aproape cu toate, cu exceptia faptului ca trebuia sa le vedem pe fete avand proceduri dureroase, cum ar fi: gazele de sange, perfuziile intravenoase sau controlul la ochisori. La inceput nu am putut sa   le privesc in timpul realizarii acestor proceduri, pana nu am realizat ca ele au nevoie ca eu sa fiu acolo si sa le linistesc cu mana mea. Aurora obisnuia sa planga, emitand sunete slabe. Victoria nu a fost capabila sa scoata vreun sunet. Puteam doar sa vad expresia fetei si lacrimile. Intotdeauna am plans pentru ele inauntrul meu. Mereu ma intrebam cum pot sa reziste, ce simt si ce ganduri au despre persoanele care realizau respectivele proceduri. Cu toate astea, stiam ca sunt vitale pentru a le tine in viata.

Este o provocare sa iti vezi bebelusul atat de micut, bolnav, fara sa fi capabil sa ai grija de el, fiind nevoit sa il lasi la spital cand trebuie sa pleci. Initial, simti ca ti-ai dori sa te muti la spital si sa stai cu bebelusul tau 24 de ore pe zi, pana te lovesti de realitate si realizezi ca ai si alti copii pe care trebuie sa-i ingrijesti, ca trebuie sa mergi la munca uneori, ca nici nu este foarte indicat sa stai mereu la spital. Eu si sotul meu am lucrat in echipa, am impartit responsabilitatile si am dat tot ce aveam mai bun cand eram la spital. Imi amintesc ca o mama care petrecuse deja o lunga perioada de timp la Sectia de neonatologie, mi-a spus ca cel mai important lucru pe care l-as putea face este sa ajung sa imi cunosc foarte bine fetele. Astfel, voi fi capabila sa le urmaresc progresele si cele mai mici schimbari care pot fi un semn ca ceva nu este in regula, avand posibilitatea de a preveni. In ciuda faptului ca  fac treaba fantastica, doctorii si asistentele vor  trebui sa schimbe tura, insa parintii sunt langa copiii lor in fiecare zi.
Alte sfaturi pe care le-am primit au fost sa avem grija de noi  si sa cerem ajutor la nevoie. Este o necesitate ca parintii sa nu uite ca sunt fiinte umane, si sa incerce sa doarma, sa manance si sa consume lichide, pentru a se mentine sanatosi. Fiecare calatorie prin Sectia de neonatologie este diferita. Unii copii sunt spitalizati mai mult timp, altii mai putin. In cazul nostru, Victoria a fost spitalizata timp de 233 de zile, iar Aurora 267 zile. In acest timp, unul dintre noi a fost cu ele in fiecare zi. Mai mult, cand nu eram la spital, primul lucru dimineata, si ultimul seara a fost sa sunam la spital si sa intrebam cum sunt. Ne-am folosit toate resursele fizice si psihice pentru a le fi alaturi. Nu ne era permis sa ne simtim rau, ca ele sa ne simta lipsa.
20181130_185226
“Ajutor” este un cuvant crucial in lupta cu prematuritatea. Parintii trebuie sa ceara ajutorul necesar. Fie ca este pentru alaptare, limba sau sprijin psihologic, deoarece acestia trebuie sa isi foloseasca toata energia pentru a-i ajuta pe copiii lor firavi sa infloresca, nu sa se chinuie si cu alte lucruri. De astfel, cei care cunosc oameni care se afla in situatii asemanatoare, ii pot ajuta in diferite moduri. Fie avand grija de copiii  lor mai mari, sa-i duca sau sa-i ia de la scoala, fie impartind cina cu ei, sau doar incurajandu-i. Orice ajutor este binevenit, oricat ar fi de minuscul. Ce nu ar trebui sa faca, in opinia mea, este sa-i intrebe cand le va veni bebelusul acasa. Nimeni nu poate prezice acest lucru, iar persistand in acest sens, ii poate face pe parinti sa se simta frustrati.

Sotul meu are, de asemenea, de transmis niste ganduri parintilor. In afara de a se implica in ingrijirea copiiilor si comunicarea cu personalul spitalului, sa nu isi piarda credinta in Dumnezeu, intrucat de la acolo vine adevaratul ajutor.

Sunt foarte curioasa cum a decurs prima ta imbratisare, fie cu bebelus prematur sau la termen. Lasa un comentariu cu momentul vostru special. Te rog, asigura-te ca respectivul comentariu este prietenos si nu jigneste pe nimeni.

Multumesc ca ai citit!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.